Citesc despre ferestre, ca mi-s dragi si-mi place tot ce e scris frumos despre ele. Si intimplator am gasit o poezie, care asa si se numeste "Despre ferestre" , scrisa de Iulian Tanase si vreau sa o lecturati si sa patrundeti in sensul ei:
Rareori ferestrele înţeleg ce se întîmplă în jurul lor:
ele se deschid larg, cu aceeaşi melancolică nonşalanţă
răsăriturilor de soare, ca şi sinucigaşilor cu rău de înălţime.
Se întîmplă însă uneori ca ferestrele să înţeleagă prea bine
ce se întîmplă în jurul lor, şi atunci totul se schimbă.
Este o prejudecată că numai oamenii, animalele de casă şi farfuriile zburătoare se pot arunca de la fereastră.
Atunci cînd transparenta disperare le devine insuportabilă
ferestrele se aruncă de la etaj cu o graţie neînchipuită.
Este adevărat, acest lucru -
pentru că, orice s-ar spune, este un lucru -
se întîmplă din ce în ce mai rar
odată cu emanciparea tehnicilor de fixare a ferestrelor.
Totuşi, cînd situaţia atinge limite nebănuite
ferestrele nu ezită o clipă să se arunce în stradă
cu toate riscurile pe care le comportă un asemenea gest irepetabil.
Există ferestre tot atît de albe şi tot atît de complicate
cît sentimentul de deznudare al ploii
mai complicate, uneori, chiar decît albele trupuri
roşii, verzi şi autodidacte ale lui Vayenas.
Ferestre din penumbra cărora cel mai bine se văd
apusurile de soare şi de dragoste
ferestre cărora li se refuză
răsăriturile şi multe alte sentimente solare.
Ferestre de nord ale căror oglinzi cunosc zăpada
din privirile de gheaţă ale eschimoşilor narcisişti
ferestre sudiste, nudiste şi secesioniste.
Ferestre care nu se deschid niciodată
şi ferestre care nu se vor închide vreodată
ferestre care se hrănesc din tristeţea cîte unei priviri îndepărtate
din transparenţa matinală a cîte unui umăr gol şi inocent
din nostalgia braţelor albe încărcate de amintiri.
Ferestre luminate şi ferestre întunecate
ferestre îndrăgostite de vis şi de vis-á-vis
îndrăgostite de sinucigaşii pe care îi confundă
cu pescăruşi nihilişti şi îngeri comis-voiajori.
Ferestre cu dantele, arsenic şi perdele din celuloid
ferestre fără perdea în spatele cărora femei tinere îşi dezvelesc trupul cu disperată generozitate pentru ca prinţi tineri şi chipeşi, cu sensibilităţi voyeuriste, să le zărească şi să le salveze o dată pentru totdeauna.
Ferestre complice şi ferestre ostile
ferestre prin care lumea se vede mică şi grăbită
alergînd într-o direcţie necunoscută.
Ferestrele de scurt-metraj ale lui Peter Greenaway
şi haremul de 2000 de ferestre cu coapse soft
ale firmei Microsoft.
Ferestre care nu duc nicăieri.
Ferestre între două vîrste.
Ferestre rotunde precum răsăriturile de soare
ferestre ovale, înclinate, aplecate
ferestre înalte, cu picioare lungi de oglindă
ferestre androgine.
Ferestre ale căror sentimente baroce se nasc
tocmai pentru a fi puse în ramă.
Ferestre opace, terne, mizantroape
ferestre cu dioptrii mici şi pretenţioase
ferestre transparente precum femeile îndrăgostite.
Ferestre albe.
Ferestre roşii.
Ferestre albastre.
Rareori ferestrele înţeleg ce se întîmplă în jurul lor. Dar atunci cînd înţeleg se sinucid fără cel mai mic regret: se aruncă de la etaj (cele care au privilegiul de a locui la etaj) sau, pur şi simplu, se închid în ele însele, asfixiindu-se în propria oglindă.
ele se deschid larg, cu aceeaşi melancolică nonşalanţă
răsăriturilor de soare, ca şi sinucigaşilor cu rău de înălţime.
Se întîmplă însă uneori ca ferestrele să înţeleagă prea bine
ce se întîmplă în jurul lor, şi atunci totul se schimbă.
Este o prejudecată că numai oamenii, animalele de casă şi farfuriile zburătoare se pot arunca de la fereastră.
Atunci cînd transparenta disperare le devine insuportabilă
ferestrele se aruncă de la etaj cu o graţie neînchipuită.
Este adevărat, acest lucru -
pentru că, orice s-ar spune, este un lucru -
se întîmplă din ce în ce mai rar
odată cu emanciparea tehnicilor de fixare a ferestrelor.
Totuşi, cînd situaţia atinge limite nebănuite
ferestrele nu ezită o clipă să se arunce în stradă
cu toate riscurile pe care le comportă un asemenea gest irepetabil.
Există ferestre tot atît de albe şi tot atît de complicate
cît sentimentul de deznudare al ploii
mai complicate, uneori, chiar decît albele trupuri
roşii, verzi şi autodidacte ale lui Vayenas.
Ferestre din penumbra cărora cel mai bine se văd
apusurile de soare şi de dragoste
ferestre cărora li se refuză
răsăriturile şi multe alte sentimente solare.
Ferestre de nord ale căror oglinzi cunosc zăpada
din privirile de gheaţă ale eschimoşilor narcisişti
ferestre sudiste, nudiste şi secesioniste.
Ferestre care nu se deschid niciodată
şi ferestre care nu se vor închide vreodată
ferestre care se hrănesc din tristeţea cîte unei priviri îndepărtate
din transparenţa matinală a cîte unui umăr gol şi inocent
din nostalgia braţelor albe încărcate de amintiri.
Ferestre luminate şi ferestre întunecate
ferestre îndrăgostite de vis şi de vis-á-vis
îndrăgostite de sinucigaşii pe care îi confundă
cu pescăruşi nihilişti şi îngeri comis-voiajori.
Ferestre cu dantele, arsenic şi perdele din celuloid
ferestre fără perdea în spatele cărora femei tinere îşi dezvelesc trupul cu disperată generozitate pentru ca prinţi tineri şi chipeşi, cu sensibilităţi voyeuriste, să le zărească şi să le salveze o dată pentru totdeauna.
Ferestre complice şi ferestre ostile
ferestre prin care lumea se vede mică şi grăbită
alergînd într-o direcţie necunoscută.
Ferestrele de scurt-metraj ale lui Peter Greenaway
şi haremul de 2000 de ferestre cu coapse soft
ale firmei Microsoft.
Ferestre care nu duc nicăieri.
Ferestre între două vîrste.
Ferestre rotunde precum răsăriturile de soare
ferestre ovale, înclinate, aplecate
ferestre înalte, cu picioare lungi de oglindă
ferestre androgine.
Ferestre ale căror sentimente baroce se nasc
tocmai pentru a fi puse în ramă.
Ferestre opace, terne, mizantroape
ferestre cu dioptrii mici şi pretenţioase
ferestre transparente precum femeile îndrăgostite.
Ferestre albe.
Ferestre roşii.
Ferestre albastre.
Rareori ferestrele înţeleg ce se întîmplă în jurul lor. Dar atunci cînd înţeleg se sinucid fără cel mai mic regret: se aruncă de la etaj (cele care au privilegiul de a locui la etaj) sau, pur şi simplu, se închid în ele însele, asfixiindu-se în propria oglindă.
E inutil sa fac analize si comentarii, autorul atit de clar si-a expus gindurile, mie nu imi ramine decit sa o citesc iar si iar, fiindca imi place ca citesc tot ce e scris frumos despre ferestre...
Cu dragoste pentru voi, pina data viitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu